"Acest film este întunecat, dar totodată penetrant, pentru că aminteşte despre abilitatea dintotdeauna a cinematografului de a transforma urâţenia şi disperarea în artă." (A.O. Scott, International Herald Tribune)
Bai, deci ... m-a tampit de cap. Filmul regizorului Cristian Mungiu a fost lansat anul trecut cu surle si trambite. Probabil din cauza reclamei prea stridente sau a fast-ului cu care se lasa povestit, nu m-am uitat la el. Pana azi.
L-am vazut pentru ca era pe HBO si pentru ca nu aveam nimic mai bun de facut in acel moment. Nu am facut nici un fel de efort sa-l vad si ... culmea, nici pe viitor nu voi face eforturi sa-l revad.
Am primit un debuff nasol pe mine.
Nu am crezut vreodata ca un film va avea un asemenea efect asupra mea, la fel cum nu am crezut vreodata ca voi dedica un post din blog-ul meu unui film.
Pentru cei care nu l-au vazut am un sfat : luati-l si uitati-va la el ... ACUM !!! Nu va fi o experienta placuta, va asigur ... dar nu va va parea niciodata rau pentru ca l-ati vazut. Este o experienta dureroso-constructiva, daca imi este permis.
Pentru cei care l-au vazut deja, am 2 intrebari :
1. Ce s-a intamplat cu buletinu' lu' ala ? Domnul Bebe, interpretat fascinant de Vlad Ivanov. Pe care il apreciez ca actor dar il bat daca-l vad pe strada (evident din cauza filmului ... care repet : m-a tampit de cap !).
2. Care este legatura filmului cu titlul ? Unde in film zice ceva ce are vreo legatura cu titlul ? Eventual cu ajutorul lui poti afla in ce zi, luna si an se petrece actiunea filmului, facand simpla adunare cu ultima data a ciclului Gabitei. Laura Vasiliu debuteaza absolut fascinant in film, cu aceasta pelicula.
Filmul iese din orice tipar si n-are nici cea mai mica asemanare cu orice alt film vazut de mine. Este nonconformist, iar daca la alte filme mai poti anticipa ce urmeaza sa se intample, aici nu este cazul.
Tramvaiele vechi si telefoanele cu fisa de 3 Lei (ROL !!!) te introduc in atmosfera acelor vremuri in care este considerata proasta-crestere fumatul la masa cu parintii. Adica putin respect, nu ? Habar nu am de ce sunt atat de de acord cu treaba asta. Asta ... aici ... ma tampeste de cap !
In fiecare moment credeam ca stiu ce urmeaza sa se intample si niciodata nu a fost asa. 2 trucaje in tot filmul : faza cu avortonul si momentul in care vomita Otilia. Anamaria Marica a castigat premiul Gopo pentru "Cea mai buna actrita in rol principal" si sunt total de acord.
Probabil ca un roman vede (percepe) altfel filmul decat un strain. La fel cum sunt sigur si ca la diferite niveluri de varsta filmul se "inghite" total altfel.
Ma fascineaza cum reuseste sa te atraga pana la un asemenea nivel, incat tu esti acolo in mijlocul actiunii. Eu eram in camera 206 de hotel si vroiam sa se termine mai repede, la fel ca si Otilia sau Gabita. Ma amuza ca nici prin gand nu mi-a trecut ca ma pot ridica sa ma duc pana in bucatarie pana se termina faza. Eram atat de ... acolo. Acelasi lucru ma face sa inteleg ca filmul se percepe diferit de catre un baiat, comparativ cu impresiile lasate asupra unei fete. Eu sincer nu m-am putut abtine sa nu ma pun in locul prietenului Otiliei si ... m-a tampit de cap cand am realizat ca Otilia intelege faptul ca Adi nu ar putea accepta sau nu ar putea face fata realitatii, daca i-ar fi fost spusa.
Remarc faptul ca fiecare personaj este foarte bine conturat. Sunt complet fascinat de modalitatea prin care filmul reuseste sa iti arate clar niste lucruri concrete, lasandu-te in acelasi timp sa presupui ce vrei despre multe dintre planurile pe care se desfasoara actiunea. Poti presupune ca Otilia si Adi sunt super fericiti in general, doar ca acum traverseaza o perioada dificila. La fel cum poti presupune si ca Gabita vorbeste mai mult in general. La fel cum se poate foarte bine sa fie total invers.
Te pune in fata unei situatii limita si daca faci pana si cel mai mic efort sa te intrebi : "eu ce as fi facut acum, in situatia asta ?", filmul si-a indeplinit cu succes scopul. Cristian Mungiu i-a invins in competitia de la Cannes pe greii filmului mondial, Quentin Tarantino, Emir Kusturica, Gus Van Sant si Wong Kar-wai. Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a depasit toate asteptarile realizatorilor si criticilor romani, castigand Palme d`Or pentru lungmetraj, cea mai importanta distinctie a Festivalului International de Film de la Cannes. Un succes unic pentru Romania.
Prabusirea decentei umane in timpul comunismului m-a marcat la fel de mult ca fiecare moment din film, plin de absolut toate timpurile de intelesuri. De exemplu cand Otilia trece pe scaunul pe care a stat Domnul Bebe (pe care in continuare vreau sa-l bat) se poarta la fel cu Gabita precum s-a purtat idiotul amintit pe un rand mai sus. Ii foloseste pana si cateva dintre replici, daca ati observat.
Felul in care interdictiile, indoctrinarea, educatia, impartirea oamenilor pe clase si propaganda sistemului respectiv (despre care eu cel putin nu stiu prea multe) creau niste stereotipuri de gandire si te faceau sa iei hotarari deseori conjuncturale m-au panicat intr-un oarecare fel. Daca nu v-am spus deja, filmul ... m-a tampit de cap.
Dupa cum ziceam, filmul iese din orice posibil tipar. De exemplul finalul !!! Buletinul lu' ala ! WTF ?!? Oare Otilia o sa-i spuna vreodata lui Adi adevarul ? Oare cum a perceput Adi comportamentul extrem de ciudat al Otiliei in perioada vizitei la el acasa ? Dupa ce ca a intarziat, a venit si fara flori. Lucru care imi aminteste de "episodul" de la masa. Cu toate tipurile de caractere, dintre cele mai ciudate, enervante si diverse. Sunase si telefonul intre timp si alt lucru care ma frapeaza este ca nici pana acum nu stiu daca era Gabita sau nu.
Publicatia Vanity noteaza ca filmul are o singura nota falsa intr-o poveste tesuta frumos. Mungiu, atat de atent sa se concentreze numai pe ceea ce este esential, face un singur pas gresit, atunci cand zaboveste asupra unui avorton (fetus).
Mie sincer mi s-a parut cel mai sinistru moment cand Gabita a intrebat-o pe Otilia daca el (avortonul) era baiat sau fata.
Nu ma pot abtine sa nu remarc felul absolut genial prin care filmul reuseste in 2007 (cand nu mai exista nici un fel de problema cu chestia asta) sa vorbeasca despre perioada de atunci fara nici un fel de referire directa la comunism. Ci doar prin diferite povesti sau legende urbane concentrate pe optiuni personale intr-un timp al intamplarilor nefericite pe care lumea trebuia sa le traiasca de parca ar fi fost firesti.
Tehnica cinematografica a fost aspru criticata, mie in schimb mi se pare geniala. Cadrele extreeeeeem de lungi denota profesionalismul actorilor.
Mai nou, din cauza finalului, filmul este aspru criticat de ziarul Vaticanului. Probabil ca acest val de reactii de orice tip il fac un film atat de bun.
Nu-mi aduc aminte cand un film m-a miscat atat de tare. Nu stiu daca v-am mai spus, dar filmul ... m-a tampit de cap !
Va las cu o intamplare din care putem trage niste concluzii extrem de auto-didactice :
"Intr-un aeroport, o domnisoara a carei cursa urma sa plece abia peste 2 ore, decide sa isi cumpere o revista si o punga de fursecuri si sa se retraga in sala de asteptare. Pe canapeaua pe care s-a asezat, punga de fursecuri era la mijloc, intre ea si un tip - destul de prezentabil (gandea fata). Dupa ce a rasfoit putin revista, a intins mana si a luat un fursec, moment in care tipul intinde si el mana si face acelasi lucru. Tipa ramane usor frapata de aceasta dovada de proasta crestere. La urmatorul fursec se intampla acelasi lucru : tipul intinde mana si ia si el un fursec. Tipa era deja frustrata ("Ce nesimtire ! Nici macar nu a zis nimic !").
Povestea se repeta pana cand ... in punga de la mijlocul canapelei se mai afla un singur fursec. Moment in care tipa isi spune : "Sper ca nu indrazneste ...". Cu un zambet pe fata, tipul ia ultimul fursec, il rupe in doua si ii ofera jumatate fetei.
Tipa se ridica brusc, ii arunca o privire plina de ura si rautate tipului, dupa care pleaca spre locul de imbarcare.
Ajunge in avion, se pune pe scaunul ei si iti scotoceste poseta dupa iPod-ul personal. In poseta, pe langa iPod si 100.000.000 de alte chestii care exista in poseta unei fete, da si peste punga de fursecuri. De data aceasta era a ei."
Exista 3 lucruri pe care nu le mai poti recupera :
- Piatra ... dupa ce ai aruncat-o.
- Vorba ... dupa ce ai spus-o.
- Timpul ... dupa ce a trecut.
La doua lucruri va las sa va ganditi :
1. Trairea de neputinta a fetei de a indrepta lucrurile.
2. Impresia lasata de ea asupra tipului care impartise si ultimul fursec cu o domnisoara atat de ... ciudata (si probabil la ciclu ... altfel nu se explica).
Dupa vizionarea de la Cannes, un tip din sala s-a dus la regizorul Cristian Mungiu si i-a spus : "Niciodata nu am privit lucrurile asa". Chestia asta mi-a placut mult, odata pentru ca acesta este scopul filmului si probabil pentru ca ma identific cu omul caruia brusc i s-a mai aratat o posibila interpretare (dintre multele) a lucrurilor care ni se intampla.
Toata stima si respectul pentru acest film.
Iar acum ma retrag la culcare, sunt epuizat, pentru ca nu stiu daca v-am mai spus, dar filmul ... m-a tampit de cap !
---
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Te cuprinde!
Trimiteți un comentariu