"Acest film este întunecat, dar totodată penetrant, pentru că aminteşte despre abilitatea dintotdeauna a cinematografului de a transforma urâţenia şi disperarea în artă." (A.O. Scott, International Herald Tribune)
Bai, deci ... m-a tampit de cap. Filmul regizorului Cristian Mungiu a fost lansat anul trecut cu surle si trambite. Probabil din cauza reclamei prea stridente sau a fast-ului cu care se lasa povestit, nu m-am uitat la el. Pana azi.
L-am vazut pentru ca era pe HBO si pentru ca nu aveam nimic mai bun de facut in acel moment. Nu am facut nici un fel de efort sa-l vad si ... culmea, nici pe viitor nu voi face eforturi sa-l revad.
Am primit un debuff nasol pe mine.
Nu am crezut vreodata ca un film va avea un asemenea efect asupra mea, la fel cum nu am crezut vreodata ca voi dedica un post din blog-ul meu unui film.
Pentru cei care nu l-au vazut am un sfat : luati-l si uitati-va la el ... ACUM !!! Nu va fi o experienta placuta, va asigur ... dar nu va va parea niciodata rau pentru ca l-ati vazut. Este o experienta dureroso-constructiva, daca imi este permis.
Pentru cei care l-au vazut deja, am 2 intrebari :
1. Ce s-a intamplat cu buletinu' lu' ala ? Domnul Bebe, interpretat fascinant de Vlad Ivanov. Pe care il apreciez ca actor dar il bat daca-l vad pe strada (evident din cauza filmului ... care repet : m-a tampit de cap !).
2. Care este legatura filmului cu titlul ? Unde in film zice ceva ce are vreo legatura cu titlul ? Eventual cu ajutorul lui poti afla in ce zi, luna si an se petrece actiunea filmului, facand simpla adunare cu ultima data a ciclului Gabitei. Laura Vasiliu debuteaza absolut fascinant in film, cu aceasta pelicula.
Filmul iese din orice tipar si n-are nici cea mai mica asemanare cu orice alt film vazut de mine. Este nonconformist, iar daca la alte filme mai poti anticipa ce urmeaza sa se intample, aici nu este cazul.
Tramvaiele vechi si telefoanele cu fisa de 3 Lei (ROL !!!) te introduc in atmosfera acelor vremuri in care este considerata proasta-crestere fumatul la masa cu parintii. Adica putin respect, nu ? Habar nu am de ce sunt atat de de acord cu treaba asta. Asta ... aici ... ma tampeste de cap !
In fiecare moment credeam ca stiu ce urmeaza sa se intample si niciodata nu a fost asa. 2 trucaje in tot filmul : faza cu avortonul si momentul in care vomita Otilia. Anamaria Marica a castigat premiul Gopo pentru "Cea mai buna actrita in rol principal" si sunt total de acord.
Probabil ca un roman vede (percepe) altfel filmul decat un strain. La fel cum sunt sigur si ca la diferite niveluri de varsta filmul se "inghite" total altfel.
Ma fascineaza cum reuseste sa te atraga pana la un asemenea nivel, incat tu esti acolo in mijlocul actiunii. Eu eram in camera 206 de hotel si vroiam sa se termine mai repede, la fel ca si Otilia sau Gabita. Ma amuza ca nici prin gand nu mi-a trecut ca ma pot ridica sa ma duc pana in bucatarie pana se termina faza. Eram atat de ... acolo. Acelasi lucru ma face sa inteleg ca filmul se percepe diferit de catre un baiat, comparativ cu impresiile lasate asupra unei fete. Eu sincer nu m-am putut abtine sa nu ma pun in locul prietenului Otiliei si ... m-a tampit de cap cand am realizat ca Otilia intelege faptul ca Adi nu ar putea accepta sau nu ar putea face fata realitatii, daca i-ar fi fost spusa.
Remarc faptul ca fiecare personaj este foarte bine conturat. Sunt complet fascinat de modalitatea prin care filmul reuseste sa iti arate clar niste lucruri concrete, lasandu-te in acelasi timp sa presupui ce vrei despre multe dintre planurile pe care se desfasoara actiunea. Poti presupune ca Otilia si Adi sunt super fericiti in general, doar ca acum traverseaza o perioada dificila. La fel cum poti presupune si ca Gabita vorbeste mai mult in general. La fel cum se poate foarte bine sa fie total invers.
Te pune in fata unei situatii limita si daca faci pana si cel mai mic efort sa te intrebi : "eu ce as fi facut acum, in situatia asta ?", filmul si-a indeplinit cu succes scopul. Cristian Mungiu i-a invins in competitia de la Cannes pe greii filmului mondial, Quentin Tarantino, Emir Kusturica, Gus Van Sant si Wong Kar-wai. Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a depasit toate asteptarile realizatorilor si criticilor romani, castigand Palme d`Or pentru lungmetraj, cea mai importanta distinctie a Festivalului International de Film de la Cannes. Un succes unic pentru Romania.
Prabusirea decentei umane in timpul comunismului m-a marcat la fel de mult ca fiecare moment din film, plin de absolut toate timpurile de intelesuri. De exemplu cand Otilia trece pe scaunul pe care a stat Domnul Bebe (pe care in continuare vreau sa-l bat) se poarta la fel cu Gabita precum s-a purtat idiotul amintit pe un rand mai sus. Ii foloseste pana si cateva dintre replici, daca ati observat.
Felul in care interdictiile, indoctrinarea, educatia, impartirea oamenilor pe clase si propaganda sistemului respectiv (despre care eu cel putin nu stiu prea multe) creau niste stereotipuri de gandire si te faceau sa iei hotarari deseori conjuncturale m-au panicat intr-un oarecare fel. Daca nu v-am spus deja, filmul ... m-a tampit de cap.
Dupa cum ziceam, filmul iese din orice posibil tipar. De exemplul finalul !!! Buletinul lu' ala ! WTF ?!? Oare Otilia o sa-i spuna vreodata lui Adi adevarul ? Oare cum a perceput Adi comportamentul extrem de ciudat al Otiliei in perioada vizitei la el acasa ? Dupa ce ca a intarziat, a venit si fara flori. Lucru care imi aminteste de "episodul" de la masa. Cu toate tipurile de caractere, dintre cele mai ciudate, enervante si diverse. Sunase si telefonul intre timp si alt lucru care ma frapeaza este ca nici pana acum nu stiu daca era Gabita sau nu.
Publicatia Vanity noteaza ca filmul are o singura nota falsa intr-o poveste tesuta frumos. Mungiu, atat de atent sa se concentreze numai pe ceea ce este esential, face un singur pas gresit, atunci cand zaboveste asupra unui avorton (fetus).
Mie sincer mi s-a parut cel mai sinistru moment cand Gabita a intrebat-o pe Otilia daca el (avortonul) era baiat sau fata.
Nu ma pot abtine sa nu remarc felul absolut genial prin care filmul reuseste in 2007 (cand nu mai exista nici un fel de problema cu chestia asta) sa vorbeasca despre perioada de atunci fara nici un fel de referire directa la comunism. Ci doar prin diferite povesti sau legende urbane concentrate pe optiuni personale intr-un timp al intamplarilor nefericite pe care lumea trebuia sa le traiasca de parca ar fi fost firesti.
Tehnica cinematografica a fost aspru criticata, mie in schimb mi se pare geniala. Cadrele extreeeeeem de lungi denota profesionalismul actorilor.
Mai nou, din cauza finalului, filmul este aspru criticat de ziarul Vaticanului. Probabil ca acest val de reactii de orice tip il fac un film atat de bun.
Nu-mi aduc aminte cand un film m-a miscat atat de tare. Nu stiu daca v-am mai spus, dar filmul ... m-a tampit de cap !
Va las cu o intamplare din care putem trage niste concluzii extrem de auto-didactice :
"Intr-un aeroport, o domnisoara a carei cursa urma sa plece abia peste 2 ore, decide sa isi cumpere o revista si o punga de fursecuri si sa se retraga in sala de asteptare. Pe canapeaua pe care s-a asezat, punga de fursecuri era la mijloc, intre ea si un tip - destul de prezentabil (gandea fata). Dupa ce a rasfoit putin revista, a intins mana si a luat un fursec, moment in care tipul intinde si el mana si face acelasi lucru. Tipa ramane usor frapata de aceasta dovada de proasta crestere. La urmatorul fursec se intampla acelasi lucru : tipul intinde mana si ia si el un fursec. Tipa era deja frustrata ("Ce nesimtire ! Nici macar nu a zis nimic !").
Povestea se repeta pana cand ... in punga de la mijlocul canapelei se mai afla un singur fursec. Moment in care tipa isi spune : "Sper ca nu indrazneste ...". Cu un zambet pe fata, tipul ia ultimul fursec, il rupe in doua si ii ofera jumatate fetei.
Tipa se ridica brusc, ii arunca o privire plina de ura si rautate tipului, dupa care pleaca spre locul de imbarcare.
Ajunge in avion, se pune pe scaunul ei si iti scotoceste poseta dupa iPod-ul personal. In poseta, pe langa iPod si 100.000.000 de alte chestii care exista in poseta unei fete, da si peste punga de fursecuri. De data aceasta era a ei."
Exista 3 lucruri pe care nu le mai poti recupera :
- Piatra ... dupa ce ai aruncat-o.
- Vorba ... dupa ce ai spus-o.
- Timpul ... dupa ce a trecut.
La doua lucruri va las sa va ganditi :
1. Trairea de neputinta a fetei de a indrepta lucrurile.
2. Impresia lasata de ea asupra tipului care impartise si ultimul fursec cu o domnisoara atat de ... ciudata (si probabil la ciclu ... altfel nu se explica).
Dupa vizionarea de la Cannes, un tip din sala s-a dus la regizorul Cristian Mungiu si i-a spus : "Niciodata nu am privit lucrurile asa". Chestia asta mi-a placut mult, odata pentru ca acesta este scopul filmului si probabil pentru ca ma identific cu omul caruia brusc i s-a mai aratat o posibila interpretare (dintre multele) a lucrurilor care ni se intampla.
Toata stima si respectul pentru acest film.
Iar acum ma retrag la culcare, sunt epuizat, pentru ca nu stiu daca v-am mai spus, dar filmul ... m-a tampit de cap !
---
duminică, 30 martie 2008
vineri, 27 iulie 2007
www. adevaratii si bazatii . rro
Daca astepti sa citesti un "post" funny si linistit, sari peste articolul asta ...
"Ia zi serifule ... unde mergem ?" - Serif ? Care este cea mai mica asemanare dintre mine si un serif ? Purced la analizarea raspunsului pe masura ce ma urc in taxi-ul jegos de Bucuresti din Gara de Nord. Cu aceiasi problema de business ma aflu din nou in capitala, cazat (evident) la Hotel Elizeu. Tipul (taximetristul) detine un caracter flegmatic din multe puncte de vedere. Statia paraie ceva despre o adresa la care nu s-a prezentat numarul 218. Tipul imi precizeaza informat : "Deci daca ele vede ca n-are comenzi, deci care e spilul, ele da prin statie la care e cu ele, deci intelegi ?" - Nu inteleg. Nimic. Doua tipe imbracate sumar sunt la propriu speriate de claxonul pervers si insistent al taximetristului. Tipul foloseste inca odata caracterul flegmatic pe fereastra si concluzioneaza a-tot-cunoscator "Toate e curve".
De ceva timp observ inmultirea personajelor tuciurii la terasa pe care obisnuiesc sa o frecventez frecvent din cartierul unde ma aflu. Ideea e simpla, este singura terasa (terasa cu mese afara) care e deschisa seara pe tarziu (asta pentru ca este non-stop). E frumos, e linistit, nu e muzica (daca era, clar erau manele) si e singurul loc din zona unde se poate bea o bere la aer liber fara sa te uiti din 5 in 5 minute la ceas ca sa stii cand trebuie sa pleci.
"Sa moara viata mea, fratie" este o alta expresie pe care am auzit-o de curand acolo. Ce se intampla ? Terasa este buna, lumea de acolo nu e. Mai nou nu mai ai loc, pentru ca toate mesele sunt pline. De indigeni. Sincer nu m-ar deranja atat de tare daca si-ar vedea de treaba, dar sunt scandalagii, sunt mult prea "pizdosi" si nu ai pace la masa cu ei. Vorbesc tare, gesticuleaza si daca ai pune la masa lor o profesoara de romana ... mai mult ca sigur ca s-ar sinucide bagandu-si unghia in gat la auzul recordului de dezacorduri pe propozitie.
"Da-te ca-mi bag **** in **** ... mergi la ***** ... **** mea" si asta foarte zgomotos, privind in jur sa agate privirea siderata a cuiva de la alta masa. Atunci porneste scandalul. Venise unul ieri, care (nu glumesc) din 15 in 15 secunde ragaia extrem de decibelic. Dupa care ... se uita cu fata lui de prost in jur si explica : "ce **** mea, fratie, beau bere".
Terasa mea preferata, locul unde era liniste si frumos, este transformata incet, incet intr-un spatiu de depozitare al bastinasilor prosti. Nu as avea nimic cu ei daca s-ar purta civilizat, daca ar lasa tonul mai jos si daca si-ar vedea linistiti de berea lor. Dar acum, pur si simplu iti e frica sa-ti scoti prietena pe terasa aia.
Suna un telefon. Stiu ca e al unui dobitoc de tigan prost crescut si cretin de la masa de langa, pentru ca tonul de apel este reprezentat sonor printr-o manea dintre cele mai de prost gust. Raspunde cu voce tare (mult prea tare) si convorbirea lui este auzita de toata terasa. Este vorba despre banii lu' Kent (da, Kent e numele tipului cu banii). Se poarta vulgar si execrabil cu femeile ospatarite, iar pe ospatari aproape ca-i iau la bataie. Sunt nemultumiti ca nu vine mai repede berea, sau ca nu e prea rece. "Hai frate, ca mor aici, cu berea aia mai repede, ce **** mea dureaza, hai ca-mi bag ****" nu este din punctul meu de vedere un mod corect de a te purta cu un ospatar doar pentru ca are o fata mai de copil. La fel cum nu este nici fraza din fundal pe care vreau sa o aud cand stau la masa.
Convorbirile cu prietenii tai nu mai sunt la fel. Pentru ca vorbesc prea tare. Mult prea vulgar si amenintator. Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi e pur si simplu scarba. Iar daca indraznesti macar sa te uiti la ei, ai facut o greseala sora cu moartea. "Fratie, iti e prea cald cu toti dintii in gura ?".
Stau si ma gandesc pur si simplu eu am o problema. Acesti oameni in mod normal se evita, nu trebuie sa ai nici un fel de legatura cu asa ceva. Dar totusi, cateodata prezenta lor acolo te deranjeaza pur si simplu pentru ca nu te auzi cu persoana din fata ta, iar backgroud-ul sonor este presarat din 3 in 3 cuvinte cu un penis sau o materie fecala.
Acum 2 ani mixam in discoteca Albert dintr-o localitate prahoveana. Proportia coloristica era de 1:1 dar va pot spune un fapt : niciodata nu a avut loc vreun incident intre romani si rromani. Fiecare natie avea problemele ei, dar daca-l calcai pe unul de-al lor pe picior te scuzai si totul continua fara nici un fel de probleme. Nici macar o privire stranie. Pe terasa e insa altfel. Daca nu exista focare de scandal ... ei le provoaca. Daca nu eu "boala" pe nimeni ... isi fac. Sunt dezgustatori si rai. Sunt vulgari si pusi mereu pe harta. Sunt nesimtiti si chei. Toti !
Nu sunt adeptul unei lumi in care toata lumea culege floricele in cea mai stransa intelegere. Dar cand iti incalca teritoriul auditiv, cand traiesti cu frica de a nu ajunge intreg acasa, atunci incepe sa devina usor deranjant. Si partea proasta este ca pana atunci cand nu se lasa cu probleme grave, nimeni nu o sa faca nimic. Cum le putem permite sa faca asa ceva ?
Sunt nervos si plin de ura. Si sunt sigur ca este doar o problema de-a mea.
Nu este corect, dar stiu bine ca [virgula] corectitudinea nu este un element de baza in lumea in care traim.
In incheiere, va las sa priviti 3 poze de la o inmormantare de tigani. Imaginile spun tot.
[Remarcati va rog prezenta _plazmei_ si a bauturilor scumpe din cavou]
Eu cu ce am gresit ?
"Ia zi serifule ... unde mergem ?" - Serif ? Care este cea mai mica asemanare dintre mine si un serif ? Purced la analizarea raspunsului pe masura ce ma urc in taxi-ul jegos de Bucuresti din Gara de Nord. Cu aceiasi problema de business ma aflu din nou in capitala, cazat (evident) la Hotel Elizeu. Tipul (taximetristul) detine un caracter flegmatic din multe puncte de vedere. Statia paraie ceva despre o adresa la care nu s-a prezentat numarul 218. Tipul imi precizeaza informat : "Deci daca ele vede ca n-are comenzi, deci care e spilul, ele da prin statie la care e cu ele, deci intelegi ?" - Nu inteleg. Nimic. Doua tipe imbracate sumar sunt la propriu speriate de claxonul pervers si insistent al taximetristului. Tipul foloseste inca odata caracterul flegmatic pe fereastra si concluzioneaza a-tot-cunoscator "Toate e curve".
De ceva timp observ inmultirea personajelor tuciurii la terasa pe care obisnuiesc sa o frecventez frecvent din cartierul unde ma aflu. Ideea e simpla, este singura terasa (terasa cu mese afara) care e deschisa seara pe tarziu (asta pentru ca este non-stop). E frumos, e linistit, nu e muzica (daca era, clar erau manele) si e singurul loc din zona unde se poate bea o bere la aer liber fara sa te uiti din 5 in 5 minute la ceas ca sa stii cand trebuie sa pleci.
"Sa moara viata mea, fratie" este o alta expresie pe care am auzit-o de curand acolo. Ce se intampla ? Terasa este buna, lumea de acolo nu e. Mai nou nu mai ai loc, pentru ca toate mesele sunt pline. De indigeni. Sincer nu m-ar deranja atat de tare daca si-ar vedea de treaba, dar sunt scandalagii, sunt mult prea "pizdosi" si nu ai pace la masa cu ei. Vorbesc tare, gesticuleaza si daca ai pune la masa lor o profesoara de romana ... mai mult ca sigur ca s-ar sinucide bagandu-si unghia in gat la auzul recordului de dezacorduri pe propozitie.
"Da-te ca-mi bag **** in **** ... mergi la ***** ... **** mea" si asta foarte zgomotos, privind in jur sa agate privirea siderata a cuiva de la alta masa. Atunci porneste scandalul. Venise unul ieri, care (nu glumesc) din 15 in 15 secunde ragaia extrem de decibelic. Dupa care ... se uita cu fata lui de prost in jur si explica : "ce **** mea, fratie, beau bere".
Terasa mea preferata, locul unde era liniste si frumos, este transformata incet, incet intr-un spatiu de depozitare al bastinasilor prosti. Nu as avea nimic cu ei daca s-ar purta civilizat, daca ar lasa tonul mai jos si daca si-ar vedea linistiti de berea lor. Dar acum, pur si simplu iti e frica sa-ti scoti prietena pe terasa aia.
Suna un telefon. Stiu ca e al unui dobitoc de tigan prost crescut si cretin de la masa de langa, pentru ca tonul de apel este reprezentat sonor printr-o manea dintre cele mai de prost gust. Raspunde cu voce tare (mult prea tare) si convorbirea lui este auzita de toata terasa. Este vorba despre banii lu' Kent (da, Kent e numele tipului cu banii). Se poarta vulgar si execrabil cu femeile ospatarite, iar pe ospatari aproape ca-i iau la bataie. Sunt nemultumiti ca nu vine mai repede berea, sau ca nu e prea rece. "Hai frate, ca mor aici, cu berea aia mai repede, ce **** mea dureaza, hai ca-mi bag ****" nu este din punctul meu de vedere un mod corect de a te purta cu un ospatar doar pentru ca are o fata mai de copil. La fel cum nu este nici fraza din fundal pe care vreau sa o aud cand stau la masa.
Convorbirile cu prietenii tai nu mai sunt la fel. Pentru ca vorbesc prea tare. Mult prea vulgar si amenintator. Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi e pur si simplu scarba. Iar daca indraznesti macar sa te uiti la ei, ai facut o greseala sora cu moartea. "Fratie, iti e prea cald cu toti dintii in gura ?".
Stau si ma gandesc pur si simplu eu am o problema. Acesti oameni in mod normal se evita, nu trebuie sa ai nici un fel de legatura cu asa ceva. Dar totusi, cateodata prezenta lor acolo te deranjeaza pur si simplu pentru ca nu te auzi cu persoana din fata ta, iar backgroud-ul sonor este presarat din 3 in 3 cuvinte cu un penis sau o materie fecala.
Acum 2 ani mixam in discoteca Albert dintr-o localitate prahoveana. Proportia coloristica era de 1:1 dar va pot spune un fapt : niciodata nu a avut loc vreun incident intre romani si rromani. Fiecare natie avea problemele ei, dar daca-l calcai pe unul de-al lor pe picior te scuzai si totul continua fara nici un fel de probleme. Nici macar o privire stranie. Pe terasa e insa altfel. Daca nu exista focare de scandal ... ei le provoaca. Daca nu eu "boala" pe nimeni ... isi fac. Sunt dezgustatori si rai. Sunt vulgari si pusi mereu pe harta. Sunt nesimtiti si chei. Toti !
Nu sunt adeptul unei lumi in care toata lumea culege floricele in cea mai stransa intelegere. Dar cand iti incalca teritoriul auditiv, cand traiesti cu frica de a nu ajunge intreg acasa, atunci incepe sa devina usor deranjant. Si partea proasta este ca pana atunci cand nu se lasa cu probleme grave, nimeni nu o sa faca nimic. Cum le putem permite sa faca asa ceva ?
Sunt nervos si plin de ura. Si sunt sigur ca este doar o problema de-a mea.
Nu este corect, dar stiu bine ca [virgula] corectitudinea nu este un element de baza in lumea in care traim.
In incheiere, va las sa priviti 3 poze de la o inmormantare de tigani. Imaginile spun tot.
[Remarcati va rog prezenta _plazmei_ si a bauturilor scumpe din cavou]
Eu cu ce am gresit ?
joi, 12 iulie 2007
S-a furat mireasma
Ma enerveaza babele de pe holurile PDR-ului, din troleu sau din "lobby"-ul hotelului Elizeu. Liniste ... suna un telefon. Pentru ca ele sunt surde si aud prost pe interlocutorul nevinovat de la capatul liniei, considera ca si ele se aud la fel de prost, asa ca vorbesc atat de tare, pe cat cred ele ca sunt la distanta fata de cel caruia telefonul ii urla acum in ureche. Vorbesc foarte tare, crezand ca si celalalt aude la fel de prost ca ele.
Vo-codere destepte, microfon auto-reglabil si alte mini tehnologii, fac convorbirea la un telefon mobil mai inteligibila decat o intalnire face-to-face in aglomeratie. Pe toate acestea si multe alte facilitati demne de lauda, mictioneaza de sus baba amintita, ocazie cu care lumea afla "unde e", "ce face acolo" si inevitabil starea vremii din locatia octogenarei.
Dupa o interminabila calatorie cu Sageata Albastra, unde ca pe orice alta garnitura a Societaii Nationale Cai Ferate Romane, _NU_ se fumeaza, ma cazez la Hotel Elizeu de langa Gara de Nord din capitala.
Zambesc amuzat cu subinteles odata la adresa denumirii hotelului si inca odata spre tipa de la receptie. Este imbracata _complet_ in verde ! Dupa completarea unui formular lung si plictisitor, ridic cheia cu numarul 106 de la fata in verde, ma intorc si plec catre camera. Un bun prieten de-al meu ma sfatuia odata "propune-ti nu sa o agati, ci doar sa o faci sa zambeasca, sa rada sau sa o intrigi". In dreptul intrebarii din formular cu numarul 12 - "Care este scopul vizitei dvs. in Romania ?" am trecut cu pixul "lol". Bingo ! O aud cum o plezneste rasul cand ajung langa lift. Hotelul Elizeu are 3 (trei) stele pe foaie, in camera gasesti doar doua.
Consider despre statui ca sunt cea mai buna forma de a ne arata cum arata persoanele faimoase atunci cand sunt pline de rahati. Pentru ca porumbeii, desi exprima pacea, se incapataneaza sa nu aiba nici cel mai mic respect fata de istorie.
Cu o zi inainte de a ajunge la hotel, mi-am cumparat pijamale noi. Tipa care mi le vinde imi spune ocupata "Daca ai nevoie de ceva ... eu sunt Claudia". Ce
tare, pana acum nu intalnisem femei cu identitate conditionata. "Si daca n-am nevoie de nimic ... tu cine esti ?". Tipa imi zice ca au multe buzunare (si pe pantaloni si pe haina de pijama). I'm like : "aaa, ce bine, inainte obisnuiam sa _tin in mana_ lucruri in timp ce dorm.
Ati remarcat probabil ca in filme, in timp ce personajul citeste o scrisoare, auzi in fundal vocea persoanei care a scris-o. Asta mi s-a intamplat la bar-ul hotelului, in timp ce citeam meniul.
Mi se pare ciudat cand pe strada te confunda cineva si iti spune : "Aaa, scuze ... credeam ca esti altcineva". Te poti uita distrat in ochii lui sau ei si poti spune : "Pai ... sunt !".
Daca aparatele de fotografiat existente la ora actuala sunt atat de tari si sofisticate, explicati-mi si mie de ce nu pot poza cu "Macro" linia orizontului ? Probabil ca ar fi cea mai tare chestie sa poti.
Daca primul meu cuvant de pe lumea asta a fost "citez", cand o sa mor o sa spun "am incheiat citatul" si o sa privesc privirile celor care ma privesc brusc nemaintelegand un lucru.
Camera 106 este draguta, mica si curata. Iti faci treaba cu ea. Pentru absolut orice nevoie personala sau impersonala, gasesti ce-ti trebuie intr-un plic micut cu inscriptia "Hotel Elizeu". Am gasit ac si ata, pacat ca n-am o sticla de plastic la jumate si o ciocolata la mine. Aprind televizorul micut si din curiozitatea unui turist indepartat, caut un post local de televiziune.
Consult meniul de la restaurant. Cunosc un om care ar fi extrem de amuzat in sinea faptului ca pe meniul de mancare gasesc "Platou de Branzeturi Continental" care printre multe tipuri de branzeturi contine si citez : "Branza Paladin - 50 gr.". Sper macar sa fie pe Holy. Branza. Chestia costa 25 lei asa ca sar amuzat la alte produse culinare mai accesibile turistului muncitor. Ridic receptorul si formez "0". Imi iau un ceai, o ciorba si niste Pui Englezesc. Care e cu coniac ! Lucru care nu ma mira, din moment ce se numeste "Pui Englezesc".
Ceaiul nu vine ! L-o fi baut englezul din puiul adus de un papitoi cu fes de rabin, care se incapataneaza sa ramana in usa camerei pana atunci cand este recompensat atent in RON pentru drumul cu liftul batut pana aici.
Ii aduc aminte in fuga despre lipsa ceaiului, pe care rabinul se grabeste la fel de atent sa mi-l aduca de data asta pe o tava mai mare decat cea pe care mi-a adus tot restul.
Scot laptop-ul si remarc cu extrema nemultumire lipsa internet-ului din camere, promis in brosura si pe site. Cobor la receptie si ii expun nemultumirea mea tipei in verde. Primesc o explicatie de doua stele : "Internet-ul promis de brosura se regaseste doar in lobby". Sunt poftit sa ma asez la masa in hol si sa imi folosesc acolo laptop-ul. Nemultumirea mea trece incet, incet la vederea mai amanuntita a tipei de la receptie. Poseda calitati apreciate de barbatul superficial. Acum inteleg rostul femeii in societate. Cum sa te certi cu asa ceva ?
Urmeaza pe scurt 2 zile toride in Bucuresti, dupa care o excursie cu un tren la fel de nefumator inapoi acasa. Pe tren ma regasesc intre doua exemplare ale regnului feminin. O promitatoare blonda la limita "de tren" si o septagenara pusa pe cearta. Sa va explic ce inseamna "limita de tren". Cu cat o fata este mai frumoasa, cu atat scad sansele ca ea sa calatoreasca cu trenul. Frumusetea atrage dupa sine masina barbatului superficial, dar cu bani. Asadar poti spune ca o fata se regaseste la limita "de tren" atunci cand este foarte draguta, dar la limita acceptabilului pentru a avea "by default" si "din oficiu" un mascul dotat de la mama natura doar cu o masina de "fite". Vine nasul, trebuie sa prezentam biletul. "Biletul ... domnul controlor. Domnul controlor ... biletul". Prezentarile fiind facute, domnul controlor da sa plece, oprit fiind de femeia cu cele mai multe primaveri,care se declara nemultumita de faptul ca i s-a cerut buletinul. Nici macar nu apuca sa deschida gura, ca domnul controlor de bilete este asaltat de nemultumirea babetei pe care ajung sa o urasc brusc, expusa intr-o cearta ca la piata. E clar, baba prin asta traieste, trebuie sa-si faca doza zilnica de "luat in gura" cu cineva. Ii face omului capul calendar, in timp ce eu si cu tipa mai proaspata schimbam zambete pe sub mustati. Deja o plac. Sper ca se intelege ca nu pe bosoroaga.
Vreau sa va expun o mica intamplare din care eu am avut de invatat multe. Cotoroanta scoate din plasa o stica de apa minerala. La deschidere, sunt improscat cu bule. Era agitata. Si sticla si baba. Nu ma supar, pentru ca nu sta in obiceiul meu, in schimb nici nu-mi vine sa rad. Atunci remarc un lucru extrem de interesant. Imi trece prin minte cum anume as fi reactionat, daca eram stropit in acelasi mod de catre fata draguta din fata mea. In mod sigur altfel. Zambeam, faceam o gluma ... si nu lasam sa se vada faptul ca ma deranjeaza forma neobisnuita de contact fluid. Dar cu baba e altfel. Si acest lucru ma intriga. Adica suntem ipocriti. Adica nu conteaza atat de mult vorbele sau actiunile, valoarea si gradul lor de adevar, pe cat conteaza cine anume spune sau face lucrurile amintite. Imi aduc aminte ca acest tip de intamplari exista in viata mea de zi cu zi. Cunosc persoane care nu rad la glumele mele, in schimb se tavalesc zgomotos pe jos atunci cand o persoana "inalta" sau doar apreciata diferit de ele, scoate un porumbel mediocru pe gura. De ce zambim si ne comportam extrem de politicos cu persoane de care depindem sau care au un statut mai bun decat al nostru si ne purtam execrabil cu oameni care sunt sub noi din orice punct de vedere (statut, varsta, pozitie in firma, bani). Suntem falsi, iar lucrul asta nu ne deranjeaza. Ba mai mult, sarim de cur in sus cand suntem pusi sa dam explicatii.
In orice caz, viata merge inainte. Este doar un drum catre cosciug. O excursie cu final. Oare vreau sa ajung acolo intr-o forma buna ? Sanatos, nefumator si cu corpul intreg ? Sau vreau sa ajung cu paharul de vin in stanga si tigara in dreapta spunand : "Bai, ce excursie tare ...".
Important este cum traim. Este singurul lucru care conteaza in prezent. Spun asta pentru ca trecutul sau viitorul nu exista. Si am dreptate aici, macar din punct de vedere gramatical.
Totul tine de cum si ce anume facem _acum_. Oricum nu avem nimic de pierdut. Lucrurile nu sunt grele. Trebuie doar sa vrei. Este o realitate care pe mine ma sperie.
Trebuie sa ai :
1 - puterea de a schimba lucrurile care iti stau in putere sa le schimbi (lucruri legate de tine).
2 - forta de a intelege si accepta lucrurile care nu tin de tine (lucruri care nu-ti stau in putere sa le schimbi).
3 - inteligenta de a face diferenta intre cele doua.
Cand ma fac mare, vreau sa pot poza cu "Macro" linia orizontului.
Pentru ca atunci cand vrei ... lucrurile dificile devin usoare,
Iar atunci cand nu vrei ... pana si lucrurile usoare devin dificile.
Vo-codere destepte, microfon auto-reglabil si alte mini tehnologii, fac convorbirea la un telefon mobil mai inteligibila decat o intalnire face-to-face in aglomeratie. Pe toate acestea si multe alte facilitati demne de lauda, mictioneaza de sus baba amintita, ocazie cu care lumea afla "unde e", "ce face acolo" si inevitabil starea vremii din locatia octogenarei.
Dupa o interminabila calatorie cu Sageata Albastra, unde ca pe orice alta garnitura a Societaii Nationale Cai Ferate Romane, _NU_ se fumeaza, ma cazez la Hotel Elizeu de langa Gara de Nord din capitala.
Zambesc amuzat cu subinteles odata la adresa denumirii hotelului si inca odata spre tipa de la receptie. Este imbracata _complet_ in verde ! Dupa completarea unui formular lung si plictisitor, ridic cheia cu numarul 106 de la fata in verde, ma intorc si plec catre camera. Un bun prieten de-al meu ma sfatuia odata "propune-ti nu sa o agati, ci doar sa o faci sa zambeasca, sa rada sau sa o intrigi". In dreptul intrebarii din formular cu numarul 12 - "Care este scopul vizitei dvs. in Romania ?" am trecut cu pixul "lol". Bingo ! O aud cum o plezneste rasul cand ajung langa lift. Hotelul Elizeu are 3 (trei) stele pe foaie, in camera gasesti doar doua.
Consider despre statui ca sunt cea mai buna forma de a ne arata cum arata persoanele faimoase atunci cand sunt pline de rahati. Pentru ca porumbeii, desi exprima pacea, se incapataneaza sa nu aiba nici cel mai mic respect fata de istorie.
Cu o zi inainte de a ajunge la hotel, mi-am cumparat pijamale noi. Tipa care mi le vinde imi spune ocupata "Daca ai nevoie de ceva ... eu sunt Claudia". Ce
tare, pana acum nu intalnisem femei cu identitate conditionata. "Si daca n-am nevoie de nimic ... tu cine esti ?". Tipa imi zice ca au multe buzunare (si pe pantaloni si pe haina de pijama). I'm like : "aaa, ce bine, inainte obisnuiam sa _tin in mana_ lucruri in timp ce dorm.
Ati remarcat probabil ca in filme, in timp ce personajul citeste o scrisoare, auzi in fundal vocea persoanei care a scris-o. Asta mi s-a intamplat la bar-ul hotelului, in timp ce citeam meniul.
Mi se pare ciudat cand pe strada te confunda cineva si iti spune : "Aaa, scuze ... credeam ca esti altcineva". Te poti uita distrat in ochii lui sau ei si poti spune : "Pai ... sunt !".
Daca aparatele de fotografiat existente la ora actuala sunt atat de tari si sofisticate, explicati-mi si mie de ce nu pot poza cu "Macro" linia orizontului ? Probabil ca ar fi cea mai tare chestie sa poti.
Daca primul meu cuvant de pe lumea asta a fost "citez", cand o sa mor o sa spun "am incheiat citatul" si o sa privesc privirile celor care ma privesc brusc nemaintelegand un lucru.
Camera 106 este draguta, mica si curata. Iti faci treaba cu ea. Pentru absolut orice nevoie personala sau impersonala, gasesti ce-ti trebuie intr-un plic micut cu inscriptia "Hotel Elizeu". Am gasit ac si ata, pacat ca n-am o sticla de plastic la jumate si o ciocolata la mine. Aprind televizorul micut si din curiozitatea unui turist indepartat, caut un post local de televiziune.
Consult meniul de la restaurant. Cunosc un om care ar fi extrem de amuzat in sinea faptului ca pe meniul de mancare gasesc "Platou de Branzeturi Continental" care printre multe tipuri de branzeturi contine si citez : "Branza Paladin - 50 gr.". Sper macar sa fie pe Holy. Branza. Chestia costa 25 lei asa ca sar amuzat la alte produse culinare mai accesibile turistului muncitor. Ridic receptorul si formez "0". Imi iau un ceai, o ciorba si niste Pui Englezesc. Care e cu coniac ! Lucru care nu ma mira, din moment ce se numeste "Pui Englezesc".
Ceaiul nu vine ! L-o fi baut englezul din puiul adus de un papitoi cu fes de rabin, care se incapataneaza sa ramana in usa camerei pana atunci cand este recompensat atent in RON pentru drumul cu liftul batut pana aici.
Ii aduc aminte in fuga despre lipsa ceaiului, pe care rabinul se grabeste la fel de atent sa mi-l aduca de data asta pe o tava mai mare decat cea pe care mi-a adus tot restul.
Scot laptop-ul si remarc cu extrema nemultumire lipsa internet-ului din camere, promis in brosura si pe site. Cobor la receptie si ii expun nemultumirea mea tipei in verde. Primesc o explicatie de doua stele : "Internet-ul promis de brosura se regaseste doar in lobby". Sunt poftit sa ma asez la masa in hol si sa imi folosesc acolo laptop-ul. Nemultumirea mea trece incet, incet la vederea mai amanuntita a tipei de la receptie. Poseda calitati apreciate de barbatul superficial. Acum inteleg rostul femeii in societate. Cum sa te certi cu asa ceva ?
Urmeaza pe scurt 2 zile toride in Bucuresti, dupa care o excursie cu un tren la fel de nefumator inapoi acasa. Pe tren ma regasesc intre doua exemplare ale regnului feminin. O promitatoare blonda la limita "de tren" si o septagenara pusa pe cearta. Sa va explic ce inseamna "limita de tren". Cu cat o fata este mai frumoasa, cu atat scad sansele ca ea sa calatoreasca cu trenul. Frumusetea atrage dupa sine masina barbatului superficial, dar cu bani. Asadar poti spune ca o fata se regaseste la limita "de tren" atunci cand este foarte draguta, dar la limita acceptabilului pentru a avea "by default" si "din oficiu" un mascul dotat de la mama natura doar cu o masina de "fite". Vine nasul, trebuie sa prezentam biletul. "Biletul ... domnul controlor. Domnul controlor ... biletul". Prezentarile fiind facute, domnul controlor da sa plece, oprit fiind de femeia cu cele mai multe primaveri,care se declara nemultumita de faptul ca i s-a cerut buletinul. Nici macar nu apuca sa deschida gura, ca domnul controlor de bilete este asaltat de nemultumirea babetei pe care ajung sa o urasc brusc, expusa intr-o cearta ca la piata. E clar, baba prin asta traieste, trebuie sa-si faca doza zilnica de "luat in gura" cu cineva. Ii face omului capul calendar, in timp ce eu si cu tipa mai proaspata schimbam zambete pe sub mustati. Deja o plac. Sper ca se intelege ca nu pe bosoroaga.
Vreau sa va expun o mica intamplare din care eu am avut de invatat multe. Cotoroanta scoate din plasa o stica de apa minerala. La deschidere, sunt improscat cu bule. Era agitata. Si sticla si baba. Nu ma supar, pentru ca nu sta in obiceiul meu, in schimb nici nu-mi vine sa rad. Atunci remarc un lucru extrem de interesant. Imi trece prin minte cum anume as fi reactionat, daca eram stropit in acelasi mod de catre fata draguta din fata mea. In mod sigur altfel. Zambeam, faceam o gluma ... si nu lasam sa se vada faptul ca ma deranjeaza forma neobisnuita de contact fluid. Dar cu baba e altfel. Si acest lucru ma intriga. Adica suntem ipocriti. Adica nu conteaza atat de mult vorbele sau actiunile, valoarea si gradul lor de adevar, pe cat conteaza cine anume spune sau face lucrurile amintite. Imi aduc aminte ca acest tip de intamplari exista in viata mea de zi cu zi. Cunosc persoane care nu rad la glumele mele, in schimb se tavalesc zgomotos pe jos atunci cand o persoana "inalta" sau doar apreciata diferit de ele, scoate un porumbel mediocru pe gura. De ce zambim si ne comportam extrem de politicos cu persoane de care depindem sau care au un statut mai bun decat al nostru si ne purtam execrabil cu oameni care sunt sub noi din orice punct de vedere (statut, varsta, pozitie in firma, bani). Suntem falsi, iar lucrul asta nu ne deranjeaza. Ba mai mult, sarim de cur in sus cand suntem pusi sa dam explicatii.
In orice caz, viata merge inainte. Este doar un drum catre cosciug. O excursie cu final. Oare vreau sa ajung acolo intr-o forma buna ? Sanatos, nefumator si cu corpul intreg ? Sau vreau sa ajung cu paharul de vin in stanga si tigara in dreapta spunand : "Bai, ce excursie tare ...".
Important este cum traim. Este singurul lucru care conteaza in prezent. Spun asta pentru ca trecutul sau viitorul nu exista. Si am dreptate aici, macar din punct de vedere gramatical.
Totul tine de cum si ce anume facem _acum_. Oricum nu avem nimic de pierdut. Lucrurile nu sunt grele. Trebuie doar sa vrei. Este o realitate care pe mine ma sperie.
Trebuie sa ai :
1 - puterea de a schimba lucrurile care iti stau in putere sa le schimbi (lucruri legate de tine).
2 - forta de a intelege si accepta lucrurile care nu tin de tine (lucruri care nu-ti stau in putere sa le schimbi).
3 - inteligenta de a face diferenta intre cele doua.
Cand ma fac mare, vreau sa pot poza cu "Macro" linia orizontului.
Pentru ca atunci cand vrei ... lucrurile dificile devin usoare,
Iar atunci cand nu vrei ... pana si lucrurile usoare devin dificile.
joi, 28 iunie 2007
Moartea bancurilor sau indiferenta populatiei
Dupa cum foarte bine v-am explicat si datile trecute, nu am mai scris atat de des pentru ca nu am timp nici sa trec strada. Sunt in plina
iepurasul ...".
"Il stiu ... l-am primit azi pemess".
campanie de reforma si daca am 30 minute libere le consum intr-un
sfert de ora.
Revin totusi azi cu un subiect care ma framanta de ceva timp. Ma refer
aici desigur la "Moartea bancurilor". Sau poate a solistilor. A
artistilor.
Dar sa va explic despre ce este vorba.
Omul contemporan are de ales : plateste un solist sa-i cante sau isi
cumpara CD. Bineinteles ca CD-ul niciodata nu se va ridica la nivelul
unui solist, care asta face de-o viata, stie sa cante si sa urmareasca
publicul si orice piesa recitata de el devine o adevarata capodopera.
Plus de asta e Live, iar live-ul scarpina alte simturi decat cele
normale.
Din pacate, omul contemporan, care a devenit lenes, mult prea comod si
de 10 ori mai "plin de el" decat inainte ... isi cumpara CD.
Omul contemporan nu mai merge la suc cu prietenii sa asculte 2-3
bancuri de calitate, spuse de oameni dedicati pentru asa ceva,
adevaratii artisti ai bancurilor, cei care traiesc prin asta, aceia
care cunosc publicul si stiu cum sa i se adreseze. Omul contemporan
primeste bancuri pe "mess".
Imi este imposibil sa va relatez cat de mult ma enerveaza si doare
chestia asta.
Vorbesc de "Moartea bancurilor" si despre "indiferenta populatiei".
Omul contemporan este prea comod ca sa faca un lucru bun. Asa cum
stricam stratul de ozon cu masinile noastre de lux, fix asa in 20-30
ani, odata cu disparitia multor chestii cu care ne obisnuiseram ...
vor deceda si bancurile. De ce ? Pai e foarte simplu :
Un banc este o gluma care isi are rostul si farmecul ei. Trebuie sa
fie spus intr-un cerc ales de prieteni, de catre cel care are un
talent la asa ceva.
Omul care spune bancuri nu este un om obisnuit. Remarcati va rog poate
putin prea strania asemanare intre spiritul lui altruist si dorinta de
a face lumea sa rada. Toata viata lui, omul care spune bancuri ...
asta a facut. Are experienta in spus bancuri, stie exact unde sa faca
pauza si unde sa schimbe intonatia. Are talent la spus bancuri si stie
sa "introduca" publicul in poveste, pentru ca la final ... bancul in
cauza sa primeasca nota maxima si sa atinga cel mai inalt efect dorit.
Omul care spune bancuri nu e amuzat de bancuri in sinea lor, el este
preocupat de cum sa spuna mai departe acel banc, pentru a atrage cat
mai multe zambete. El poate face si un banc prost sau mediocru sa fie
amuzant. Asta este meseria lui de solist. Asta este meseria lui de
artist.
Mereu cineva de la masa are si meseria asta. Nimeni nu o impune si
nimeni nu o alege. Pur si simplu mereu e cineva la masa care stie sa
spuna bancuri.
Din pacate, acesti oameni au zilele numarate. Bancurile mor incet,
incet dintr-un motiv cat se poate de evident : Artistii sunt inlocuiti
rand pe rand cu CD-urile.
Lasand teoria la o parte, sa va explic in termeni umani :
Eu (ca un cunoscut narator de bancuri) trebuie mereu sa-l am pe "cel
nou" sau pe "ultimul" la mine. Mereu lumea ma intreaba "zi-mi ultimul
banc" sau eu le spun lor : "stati sa-l auziti pe cel nou". Doar ca mai
nou se intampla un lucru extrem de enervant pentru mine si pentru
omenire ... in general.
Ajung si eu ca omul la un suc cu prietenii. Atmosfera este destinsa,
lumea a iesit la distractie, se rade, se zambeste ... totul este
propice si oportun pentru a lansa ultimul banc pe care l-am aflat azi.
Gasesc momentul si trec la actiune. Ce se intampla ulterior deja toata
lumea poate sa banuiasca. Sunt intrerupt de toti de la masa cu acelasi
vesnic : "da, il stiu ... l-am primit azi pe mess".
Acum sa va explic de ce acest lucru ma deranjeaza.
Bancurile care vin pe "Yahoo Messenger" sau orice alta sursa stupida
de spam, sunt redactate deficitar. Sunt scrise cu curul si n-au nici
un pic de amuzament. Ai zice ca au fost scrise la repezeala de o
persoana care se grabea sa prinda autobuzul. Nu au farmecul si
echilibrul pe care il gaseste mereu un om care spune bancuri in ele.
Sunt scrise urat si nu ating nici macar jumatate din efectul scontat.
Plus de asta ratam esentialul ... cel mai important lucru :
"De plans poti sa plangi si singur, dar pentru ras e nevoie de mai
multi"
Un banc prinde cel mai bine la o intalnire cu prietenii, atunci cand
admosfera e destinsa, cand oamenii sunt receptivi la amuzament, cand
ne simtim liberi si deschisi. Banc-ul trebuie de asemenea spus de o
persoana calificata in domeniu, pentru ca gluma, la finalul ei sa
primeasca nota maxima din parte publicului (adica sa starneasca cat
mai multe si sanatoase rasete). Pentru ca se stie ca rasul este
sanatos.
Dar nu ... omul contemporan citeste (atentie, nu asculta ... ci
citeste !) bancul cel nou, scris intr-o maniera deficitara, atunci
cand e la munca. Cand este singur si stresat. Atunci cand ii sta seful
pe cap si este atat de nervos incat vrea sa se destinda cu un banc.
Moment in care omul contemporan zambeste putin si trece peste. Si
astfel banc-ul a murit.
Pentru ca nu a fost spus atunci cand audienta este receptiva la
amuzament, pentru ca nu a fost spus de o persoana acreditata si
calificata in domeniu si pentru ca nu s-a ales momentul oportun, banc-
ul si-a atins probabil nici 50% din valoare si odata cu asta, a doua
oara ... chiar daca il auzi de la un "artist" sau "solist" ... nu mai
are farmec. Desi e spus de 10.000 ori mai bine, tu deja il stii.
Aici vroiam sa ajung. Moartea bancurilor. Indiferenta populatiei.
Suntem comozi. In fiecare zi primim 2-3 bancuri pe "mess" sau pe alte
servicii de spam. Le citim zambind in timp ce avem piciorul unui sef
fara chef infipt adanc in respectul nostru de sine. Si cand seara la
un suc cu prietenii vine momentul unui banc bun, remarcam cum ca
suntem exact omul contemporan care nu se gandeste la stratul de ozon.
Care prefera sa rada acum, 2 minute ... decat sa rada diseara 20. Care
ambaleaza acum motorul masinii de lux, fara sa se gandeasca ca peste
50 ani, actiunea lui cumulata cu altele duc la un dezastru.
Suntem comozi, suntem lenesi .. dar mai presus de toate suntem
indiferenti. Vrem sa avem totul pe tava. Stricam in stanga si in
dreapta lucruri fara sa ne pese ca [virgula] calcam cu bocancii peste
creatii, peste artisti si peste valori.
Mor de nervi cand stiu ca lumea primeste bancuri scrise prost, fara
farmec sau cu picioarele. Pentru ca eu, la un suc, nu mai pot spune
nimic. Stiu sigur ca auzit de la mine, banc-ul respectiv ar fi avut de
2-3 ori mai mult efect si ar fi starnit cu mult mai multe rasete decat
in varianta de birou.
Din pacate eu sunt unul singur si nu ma pot lupta cu lumea.
Bancurile o sa moara in curand si eu nu pot face nimic. Lumea a
devenit rea si prea comoda. Prefera varianta de 2 minute acum decat
varianta de 10 minute mai tarziu.
Eram odata in Gara de Nord si cumparam bilet. Am vazut acolo un
batranel imbracat militareste, foarte foarte batran, dar cu cele 4
medalii lucind la pieptul lui. Una dintre ele a primit-o pentru ca si-
a scos singur sergentul dintr-un tanc in flacari si l-a carat 5 km
pana la pozitiile noastre. Si asta in plin foc de artilerie, foc
razant si printre mine antipersonal. Acum, medalia aia nu mai are
pentru omul contemporan nici o valoare. Iar batranelul este luat la
misto pentru ca inca mai poarta haine militare. Faptul ca a avut la
viata lui curaj cat toti cei care l-au inconjurat razand ... nu mai
prezinta pentru nimeni nici cel mai mic interes. Se uita la tine cu
ochii aceia mari si trecuti prin vreme, parca intelegand ca n-ai nici
cea mai mica idee despre cum este lumea asta defapt.
Post Scriptum. De la varsta de 30 ani, oamenii devin conservatori
si ... pentru a schimba principii, este nevoie de moartea
generatiilor.
La 80 de ani ma vad exact ca el, la un colt de strada ... abordand
cate un trecator, incercand sa imi mai vand ce a mai ramas din meseria
mea.
iepurasul ...".
"Il stiu ... l-am primit azi pe
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
